do

Dai un like, si primesti toate noutatile pe facebook

Get this Here

joi, 8 august 2013

Frittata cu pesto şi brânză de capră

 

Ingrediente

4 cartofi medii (aproximativ 600g), tăiaţi în felii subţiri
1 căţel de usturoi, tocat fin
8 ouă, bătute uşor
1 lingură ulei de măsline
100g rulou brânză de capră, feliat
3 linguri de pesto
1 mână de rucola
salată de roşii şi busuioc, pentru servit (opţional)

Mod de preparare

  • 1. Se fierb cartofii în apă sărată timp de cinci minute, până se înmoaie. Între timp, se încinge cuptorul la 220° C/gaz 7. Se amestecă usturoiul cu ouăle, se asezonează, apoi se adaugă cartofii scurşi.
  • 2. Se încinge uleiul într-o tigaie care poate fi dată şi la cuptor. Se adaugă amestecul de ouă şi cartofi. Se ţine pe foc mic cinci minute sau până s-a închegat frittata în proporţie de două treimi. Apoi se dă la cuptor, până se coace complet.
  • 3. Se aranjează brânza de capră pe marginea frittatei şi se stropeşte cu pesto. Se adaugă rucola şi se serveşte cu salată de roşii şi busuioc, după preferinţe.
  • 4. V.N per porţie: 426 kilocalorii, 23g proteine, 26g grăsimi, 8g grăsimi saturate, 25g carbohidraţi, 2g fibre, 1g zahăr, 0,9g sare
 
 

Plăcintă englezească cu cartofi

 
 

Ingrediente

1,5kg de cartofi, tăiați în cuburi cu latura de 1cm
4 linguri ulei de măsline, plus extra pentru stropit
6 cepe verzi, tocate fin
2 crenguțe de cimbru cu frunzele rupte și 1 crenguță întreagă
25g de unt, moale, plus extra pentru uns
12 felii de bacon
3 roșii mari, tăiate pe jumătate
piper negru, proaspăt măcinat
6 ouă medii
pâine prăjită cu unt, pentru servit
sos de tomate, ceai sau suc de portocale pentru servit, opțional

Mod de preparare

  • 1. Adu o cratiță cu apă și sare la punctul de fierbere. Adaugă cartofii și fierbe-i până când sunt aproape moi, cam 20 de minute. Scurge-i foarte bine și lasă-i deoparte câteva minute. Pune-i înapoi în cratiță și amestecă-i cu 2 linguri de ulei, cepele verzi, frunzele de cimbru și asezonează din belșug.
  • 2. Unge cu unt moale cea mai mare tavă de copt pe care o ai și presează cartofii pe fundul ei. Pune deasupra hârtie de copt, ca să poți presa mai bine. Acoperă tava și ține-o la rece până înainte de micul dejun.
  • 3. Încinge cuptorul la 220°C/gaz 7. Stropește cartofii cu restul de unt și de ulei și dă-i la cuptor 30 de minute, până când se rumenesc.
  • 4. Adaugă baconul în câteva grămezi și mai lasă totul 15 minute la cuptor. Pune deasupra jumătățile de roșii și crenguța de cimbru rămasă, presară mult piper și sparge ouăle printre crăpăturile stratului de cartofi. Mai lasă la copt 5-8 minute, în funcție de cum preferi ouăle.
  • 5. Pentru servire, taie plăcinta în 6 bucăți care să cuprindă ou, bacon, roșie și așază alături pâine prăjită. Servește cu sos de tomate, ceai sau suc de portocale, dacă dorești.
  • 6. V.N. per porție: 448 kilocalorii, 18g proteine, 23g grăsimi, 7g grăsimi saturate, 42g carbohidrați, 4g fibre, 3g zahăr, 1,8g sare
 

TĂIŢEI LONG LIFE ŞI OMLETĂ CU MUŞEŢEL

 

Ingrediente

1 lingură lapte fierbinte
3 flori muşeţel
1 ou
ulei de măsline
2 căţei de usturoi
1/2 ceapă roșie, tocată julienne
1 bucată mică de ghimbir, ras
2 ciuperci Shiitake
2 frunze varză chinezească, tăiată fâşii
100 grame tăiţei Long Life
1 lingură sos de soia light
fulgi de chili
sare

Mod de preparare

  • 1. Se amestecă laptele cu florile de mușețel și se lasă la infuzat 10 minute. Se strecoară laptele și se aruncă florile.
  • 2. Oul se bate cu puțină sare și laptele. Se adaugă într-o tigaie cu ulei fierbinte și se întinde uniform. Se gătește până când suprafața este fermă și și-a pierdut din luciu. Se rulează în tigaie pornind de la unul dintre capete. Se scoate pe o farfurie. După ce s-a răcit puțin, se taie felii.
  • 3. Ciupercile Shiitake se hidratează 20 de minute în apă fierbinte. Se scurg, se îndepărtează piciorușul și se taie felii.
  • 4. Tăițeii se fierb în 350 ml apă cu sare 1 minut. Se scurg și se păstrează la cald.
  • 5. Într-o tigaie se încălzește puțin ulei de măsline.
  • 6. Se adaugă usturoiul, ceapa și ghimbirul. Se sotează 1 minut.
  • 7. Se adaugă ciupercile și varza. Se gătesc 3 minute.
  • 8. Se adaugă tăițeii și sosul de soia. Se mai lasă pe foc 3 minute, amestecând până la omogenizare.
  • 9. Se așează tăițeii în farfurie, se presară fulgi de chili peste și se așează și omleta.
 

Omletă cu Brie și bacon cu salată de vară

 

Ingrediente

2 linguri ulei de măsline
200g de bacon afumat
6 ouă, bătute ușor
1 legătură mică de chives, tocată
100g de brânză Brie, feliată
1 linguriță oțet de vin roșu
1 linguriță de muștar Dijon
1 castravete, tăiat pe jumătate, fără semințe și feliat pe diagonală
200g de ridichi, tăiate în sferturi

Mod de preparare

  • 1. Se încinge o linguriță de ulei într-o tigaie mică. Se adaugă baconul și se prăjește până devine crocant și auriu. Apoi se scoate și se așază pe un prosop de hârtie.
  • 2. Se încing două lingurițe de ulei într-o tigaie nonaderentă. Se amestecă ouăle cu baconul, chives și puțin piper negru măcinat. Se pune totul în tigaia încinsă și se gătește la foc mediu, până se încheagă puțin, apoi se adaugă brânza Brie deasupra. Se lasă pe foc până când omleta devine aurie. Se scoate din tigaie și se taie în felii înainte de servire.
  • 3. Între timp, se amestecă într-un bol uleiul de măsline rămas, oțetul, muștarul și se asezonează. Se pun în bol castravetele și ridichile, se amestecă și se servesc alături de feliile de omletă.
  • 4. V.N. per porție: 395 kilocalorii, 25g proteine, 31g grăsimi, 12g grăsimi saturate, 3g carbohidrați, 2g fibre, 3g zahăr, 2,2g sare
 

Ouă cu legume în stil turcesc (Menemen)

 

Ingrediente

2 linguri ulei de măsline
2 cepe, feliate
1 ardei gras roșu sau verde, tăiat pe jumătate, curățat de cotor și feliat
1-2 ardei iuți, fără semințe și feliați
400g de roșii
1-2 lingurițe de zahăr
4 ouă
1 legătură mică de pătrunjel, tocat grosier
6 linguri de iaurt gras
2 căței de usturoi, zdrobiți

Mod de preparare

  • 1. Se încinge uleiul într-o tigaie cu fundul gros. Se sotează ceapa, ardeii și roșiile, amestecând încontinuu, până se înmoaie, apoi se adaugă zahărul amestecând bine. Se lasă pe foc până când lichidul scade și apoi se asezonează.
  • 2. Cu ajutorul unei linguri de lemn, se formează patru adâncituri în amestecul de roșii. În fiecare din aceste adâncituri se pune câte un ou. Se acoperă tigaia cu un capac și se lasă pe foc mic până când ouăle se încheagă complet.
  • 3. Se amestecă bine iaurtul cu usturoiul și se asezonează. Menemen se servește cu pătrunjel proaspăt presărat pe deasupra și cu iaurtul aromat cu usturoi.
  • 4. V.N. per porție: 222 kilocalorii, 12g proteine, 15g grăsimi, 4g grăsimi saturate, 15g carbohidrați, 3g fibre, 9g zahăr, 0,39g sare
 

Fritatta cu spanac și dovlecei

 

Ingrediente

1 lingură ulei de măsline
1 ceapă feliată
1 linguriță fulgi de chilli
350g de dovlecei feliați
200g de spanac proaspăt sau decongelat
125g de ricotta
6 ouă medii

Mod de preparare

  • 1. Se încinge 1 lingură ulei de măsline într-o tigaie mare, rezistentă la cuptor, în care se călește 1 ceapă feliată. Se adaugă 1 linguriță fulgi de chilli și 350g de dovlecei feliați și se mai lasă 5 minute pe foc. Se pun 200g de spanac proaspăt sau decongelat într-o strecurătoare mare și se toarnă peste el apă fiartă. Se răcește sub jet de apă rece, apoi se strecoară bine. Se pune spanacul în tigaie, apoi se presară 125g de ricotta. Se pornește grillul cuptorului la treapta high. Se bat 6 ouă medii și se asezonează, se pun în tigaie și se lasă până când se încheagă aproape complet. Se finisează la cuptor timp de 3 minute, până când ouăle devin rumene.
  • 2. V.N. per porție: 211 kilocalorii, 15g proteine, 6g carbohidrați, 15g grăsimi, 5g grăsimi saturate, 3g fibre, 5g zahăr, 0,5g sare
 

Tarta cu mere si caise

 

Ingrediente

Blat:
-125 g margarina
-2 linguri zahar
-1/2 lingurita sare
-1 ou
-o lingurita coaja de lamaie
-o lingurita coaja de portocala
-1/2 lingurita bicarbonat
-o lingura zeama de lamaie

Umplutura:
-mere
-caise
-2-3 linguri zahar
-2-3 linguri amidon
-o cana apa rece

Mod de preparare

  • 1. Se amesteca untul cu zaharul, sarea, si oul.
  • 2. Se adauga coaja de lamaie/portocala, bicarbonatul si zeama de lamaie.
  • 3. Se adauga faina, si se formeaza un aluat pe care il lasam invelit in folie de plastic la rece o ora.
  • 4. Taiem fructele cubulete si le punem la foc impreuna cu zaharul .
  • 5. Lasam pe foc pana se topeste zaharul iar fructele isi lasa zeama.
  • 6. Adaugam amidonul amestecat cu apa rece, si mai lasam pe foc pana se ingroasa compozia.
  • 7. Intindem aluatul, il punem in tava unsa cu unt si tapetata cu faina si il lasam la cuptor (treapta 2-3) 5 minute.
  • 8. Scoatem tava si adaugam compozitia de fructe; mai lasam 30 minute.
  • 9. La sfarsit putem presara zahar pudra si scortisoara.
 
 

miercuri, 7 august 2013

Prăjitură de banane și curmale glazurată cu miere și nuci

 

Ingrediente

175g de unt topit, plus extra pentru uns
200g de făină, amestecată cu ½ lingură praf de copt
1 linguriță de scorțișoară măcinată
100g de zahăr muscovado
2 ouă mari, bătute
3 linguri de miere lichidă
2 banane foarte coapte (aproximativ 350g cu tot cu coajă)
100g de curmale, fără sâmburi, feliate fin
50g de nuci, mărunțite

PENTRU GLAZURĂ
2 linguri de miere lichidă
25g de unt
50g de nuci întregi, tăiate pe jumătate

Mod de preparare

  • 1. Se încinge cuptorul la 160° C/gaz 4. Se unge cu unt și se tapetează cu hârtie de copt o formă rotundă de tort. Se pun făina, scorțișoara, untul, zahărul, ouăle și mierea într-un bol și se mixează, până se formează un aluat ușor și pufos.
  • 2. Se pasează bananele. Se încorporează în aluat, împreună cu nucile și curmalele. Se răstoarnă compoziția în formă și se nivelează cu dosul unei linguri. Se dă la cuptor 40-50 de minute, până capătă o consistență fermă. Prăjitura este gata atunci când o scobitoare înfiptă în centru iese curată. Se lasă la răcit în formă timp de 15 minute, apoi se scoate și se așază pe un grătar de prăjituri.
  • 3. Pentru glazură, se topește untul împreună cu mierea, amestecând încontinuu. Se fierbe un minut, până se îngroașă puțin, apoi se ia de pe foc și se adaugă nucile. Se lasă la răcit până se îngroașă și devine opacă, apoi se toarnă peste prăjitură și se lasă să se întărească.
  • 4. V.N. per porție: 517 kilocalorii, 7g proteine, 31g grăsimi, 14g grăsimi saturate, 53g carbohidrați, 3g fibre, 35g zahăr, 0,7g sare
 
 

Tort - șah

 

Ingrediente

PENTRU BLATUL CU MIGDALE
225g de unt sărat foarte moale, plus extra pentru a unge tava
225g de zahăr
225g făină amestecată cu ½ linguriță praf de copt
85g de migdale măcinate
3 ouă mari
½ linguriță extract de vanilie
½ linguriță extract de migdale
1 lingură de lapte
PENTRU BLATUL CU TRANDAFIRI
225g de unt sărat foarte moale
225g de zahăr
225g făină amestecată cu ½ linguriță praf de copt
85g de migdale măcinate
3 ouă mari
½ linguriță extract de vanilie
1 linguriță apă de trandafiri (o găsești în magazinele arăbești)
1 lingură de lapte
un strop de colorant alimentar artificial roz (vezi Secretele succesului, în dreapta)
PENTRU UMPLUTURĂ ȘI GLAZURĂ
1 borcan gem de caise
1 linguriță apă de trandafiri
puțin zahăr pudră, pentru presărat pe suprafața de lucru
1kg de marțipan alb (nu-l vei folosi pe tot, dar mai bine să-ți rămână decât să nu ai destul)

Mod de preparare

  • 1. Încinge cuptorul la 160°C. Unge cu unt și tapetează cu hârtie de copt 2 forme de tort cu diametrul de 18cm.
  • 2. Începe cu blatul cu migdale: pune toate ingredientele într-un bol și omogenizează-le cu ajutorul unui mixer. Cântărește compoziția și împarte-o exact pe jumătate în cele 2 tăvi. Dă-le la cuptor 30 de minute – o scobitoare introdusă în mijlocul compoziției ar trebui să iasă curată, la final. Lasă blaturile să se răcească în tăvi 15 minute, apoi scoate-le pe un grătar pentru prăjituri, pentru a se răci complet. Între timp, prepară cel de-al doilea tip de blat.
  • 3. Pentru blatul de trandafiri, curăță tăvile, apoi unge-le și tapetează-le așa cum ai făcut anterior. Mixează untul, zahărul, amestecul de făină cu praf de copt, migdalele măcinate, ouăle, vanilia, apa de trandafiri și laptele la fel ca precedentele ingrediente. Când compoziția devine fină, adaugă puțin colorant roz, strop cu strop, până obții o culoare frumoasă – culoarea se va estompa în timpul coacerii, așa că obiectivul de acum ar trebui să fie o nuanță intensă. Cântărește compoziția, împarte-o în două și ține-o la cuptor aceeași durată. Răcește blaturile la fel ca pe cele de dinainte.
  • 4. Când blaturile s-au răcit, acoperă-le și dă-le la frigider 30 de minute – astfel, se vor tăia mai ușor.
  • 5. Dezvelește-le și, dacă s-au umflat în centru, uniformizează-le înlăturând excesul. Decupează câte un cerc cu diametrul de 6cm în centrul fiecărui blat (o formă de biscuit cu diametrul de 6cm este ideală; în lipsa ei, decupează-ți un substitut din hârtie) și pune-le deoparte. Apoi taie un cerc cu diametrul de 12cm pornind din centrul fiecărui blat – urmărește cu cuțitul conturul unei farfurii puse deasupra (sau folosește tot un substitut din hârtie). Astfel, din fiecare blat, trebuie să obții un disc de 6cm, un inel de 12cm și un inel de 18cm.
  • 6. Înlocuiește inelele din mijloc de la blaturile cu migdale cu inelele din mijloc de la blaturile cu trandafiri și potrivește la loc cercurile puse deoparte. Ai mare grijă cum ții bucățile de blat, pentru a evita ruperea lor sau fărâmițarea marginilor. Ar trebui să obții 4 blaturi care arată ca niște ținte pentru săgeți sau arcuri.
  • 7. Încălzește gemul de caise până se topește, apoi strecoară-l și încorporează în el apa de trandafiri. Cu ajutorul unei pensule, unge un blat cu acest amestec, apoi suprapune un alt blat, care să nu fie identic cu primul. Repetă operațiunea până la ultimul strat. Așază tortul pe un platou.
  • 8. Presară pe suprafața de lucru puțin zahăr pudră și întinde marțipanul sub formă de cerc, până este suficient de mare pentru a acoperi tortul (folosește o sfoară pentru a măsura tortul; vezi în dreapta). Unge cu gem tortul atât pe partea superioară, cât și pe laterale. Cu ajutorul unui sucitor ridică marțipanul și așază-l pe tort, apoi apasă-l ușor să se lipească pe laterale. Taie marțipanul în exces de la baza tortului, apoi decorează după preferințe. Taie-l felii și servește-l cu ceai. Poate fi păstrat până la 3 zile într-un vas închis etanș.
 
 

Risotto cremos din orz cu dovleac

 

Ingrediente

1 lingură de unt
1 ceapă, tocată fin
1 dovleac plăcintar mic (600-700g), curățat de coajă și tăiat în cuburi mici
2 căței de usturoi, zdrobiți
1 pahar mic de vin alb
400g de orz cu bob lung
1,2 l supă fierbinte de legume
1 lingură de mascarpone
50g de parmezan, ras
1 mână mare de pătrunjel, tocat

Mod de preparare

  • 1. Topește untul într-o cratiță largă și puțin adâncă. Pune ceapa și dovleacul și gătește-le la foc mic, amestecând din când în când, până când ceapa se înmoaie, iar dovleacul începe să devină fraged – aproximativ 10 minute. Adaugă usturoiul și lasă totul pe foc încă un minut. Toarnă vinul alb și fierbe totul până se evaporă alcoolul. Adaugă orzul, amestecă-l cu restul ingredientelor și toarnă supa.
  • 2. Lasă mâncarea să fiarbă 45 de minute, amestecând la răstimpuri, până ce supa a fost absorbită, iar orzul s-a înmuiat. Adaugă o cantitate mică de supă în plus, în timpul procesului de preparare, dacă prima se evaporă prea repede. Stinge focul și adaugă mascarpone, jumătate din cantitatea de parmezan și tot pătrunjelul, amestecând încontinuu, apoi asezonează. Distribuie pe farfurii cu ajutorul unei linguri și presară deasupra restul de parmezan.
 

Plăcintă cu bacon și ouă

 

Ingrediente

1,25kg aluat de foitaj
puțină făină, pentru presărat pe suprafața de lucru
1 ou, bătut
1 lingură semințe de susan
PENTRU UMPLUTURĂ
1 lingură ulei de floarea-soarelui
12 felii groase de bacon afumat, tăiate în cubulețe
4 cepe, tăiate în cubulețe
½ linguriță de măciș (coajă de nucșoară) măcinat (îl găsești la magazinuldemirodenii.ro)
2 borcane a câte 300g de ardei întregi copți, în saramură
1 legătură mare de pătrunjel, tocată fin
10 ouă mari, cât mai proaspete

Mod de preparare

  • 1. Pentru a prepara umplutura, încinge uleiul într-o tigaie mare nonaderentă. Adaugă baconul, dă focul mic și prăjește-l încet pentru a topi o parte din grăsime, apoi dă din nou focul mai mare pentru a-l rumeni puțin. Folosind o spumieră, scoate-l pe o farfurie. Adaugă în tigaie cepele și măcișul și călește-le ușor în grăsimea lăsată de bacon, până se înmoaie, apoi pune tigaia deoparte, să se răcească.
  • 2. Tapetează cu hârtie de copt fundul unei tăvi cu dimensiunile de 20x30cm, apoi adaugă 3 fâșii de aluat, lungi și groase, de-a latul tăvii – trebuie să fie suficient de lungi pentru a depăși marginile și a te ajuta astfel să ridici plăcinta la final. Pe o suprafață pe care ai presărat anterior făină, întinde 750g de aluat până capătă dimensiuni suficiente pentru a acoperi în întregime fundul și marginile tăvii. Așază-l în tavă.
  • 3. Încinge cuptorul la 200°C. Împrăștie cepele pe baza de aluat pentru plăcintă. Deschide fiecare ardei ca pe o carte, îndepărtează semințele, dacă există, apoi întinde-i peste cepe. Presară baconul, urmat de pătrunjel. Sparge deasupra ouăle, la distanță egală unul de celălalt, și asezonează.
  • 4. Întinde restul de aluat ca strat superior, înțeapă-l în câteva locuri și apasă marginile pentru a sigila plăcinta. Cu ajutorul unei pensule, unge-o cu oul bătut. Presară semințele de susan. Dă tava la cuptor 30-40 de minute, până când plăcinta devine crocantă și aurie. Las-o să se răcească la temperatura camerei, apoi ține-o la frigider cel mult o zi. Înainte de a o servi, readu-o la temperatura camerei.
 

Snitel de pui in crusta de sticksuri

 

Ingrediente

Ingredietele:
1 Piept de pui,2 oua,faina,condimente,sticksuri.

Mod de preparare

  • 1. Pieptul de pui se taie feli si se bate putin cu ciocanul de snitele.
  • 2. Se condimenteaza si se da prin faina,ou si stiksuri zdrobite marunt.
  • 3. Se prajesc in ulei fierbinte
  • 4. Se serveste cald alaturi de lamaie si garnitura preferata(in cazul meu orez cu almonds).
 

Salata de pui cu ardei copti

 

Ingrediente

Ingrediente pentru 3-4 portii:

1. 700 gr piept de pui taiat cubulete
2. 3-4 linguri de masline negre, sarate
3. 3 ardei copti (la borcan, in otet)
4. 1 ardei gras mic si rosu
5. 10 rosii cherry
6. o ceapa mica
7. 2 felii groase de branza feta
8. jumatate de lingura de busuioc uscat (ori verde si tocat marunt)
9. sare, piper
10. paine prajita

Mod de preparare

  • 1. Bucatelele de pui se pun in tigaia incinsa si se prajesc 10-15 min, pana devin rumene. In rastimpul asta, ceapa o tai solzisori, ardeii copti ii cureti de samburi sii ii tai cubulete, la fel si ardeiul gras si branza. Rosiile le tai pe din doua.
  • 2. Cand carnea e facuta, o lasi sa se raceasca, apoi pui toate ingredientele intr-un bol si amesteci. Condimentezi dupa gust. Eu n-am mai simtit nevoia decat de foarte putina sare (branza si maslinele erau oricum sarate) si nici de otet, fiindca se simtea numai cat trebuie cel de la ardeii copti, dar am pus busuioc, ador busuiocul! Servesti cu paine prajita. Pofta buna!
  • 3. Nota: Inspirata din Reader's Digest.
 

Tocanita cu pui,ciuperci pleurotus si smantana .

 

Ingrediente

Ingrediente:


8 bucati de pui (ciocanele si pulpe superioare)
500 gr. ciuperci pleurotus
700-800 gr. smantana
2 cepe
1 legatura de patrunjel
2 linguri de faina
sare si piper alb sau negru

Mod de preparare

  • 1. Mod de preparare : Bucatile de pui spalate si curatate ,le uscam si le dam cu sare.Intr-o tigaie adaugam cam 200 ml. de ulei si le prajim usor pe toate partile. Le scoatem si le lasam deoparte . Ciupercile le trecem prin jet de apa si le taiem bucati .Ceapa si patrunjelul le tocam marunt. Intr-o cratita punem la incins putin ulei si calim ceapa pana devine aurie,adaugam ciupercile si amestecam usor pana se inmoaie putin.Peste ceapa si ciuperci adaugam 500 ml. de apa si lasam sa fiarba cam 5 minute dupa care adaugam bucatile de pui prajit .Lasam sa dea cateva clocote si peste ele. In smantana adaugam 2 linguri de faina si omogenizam bine sa nu ramana cocoloase.O adaugam peste pui si o lasam sa fiarba putin .Asezonam cu sare si piper. La sfarsit adaugam patrunjelul si inchidem . In functie de marimea bucatilor de pui si cat de zemoasa vreti mancarica,mai adaugati apa sau nu. Gustoasa rau !:) Pofta buna!
 
 

Salata Roquefort cu sos vinegreta


Ingrediente

- Ardei gras 50 gr
- Ceapa rosie 50 gr
- Mix de salata 200 gr
- Para 100 gr
- Branza Roquefort 80 gr
- Rosii cherry 100 gr
- Lamaie 10 ml
- Scortisoara 2 gr
- Vin rosu demidulce 100 ml
- Zahar 50 gr
Ingrediente sos:
- Cimbru 2 gr
- Lamaie 10 ml
- Miere 30 ml
- Mustar 15 gr
- Suc portocale 60 ml
- Mix de Ulei 60 ml
- Usturoi 5 gr

Mod de preparare

  • 1. -Se caramelizeaza zaharul, apoi se adauga zeama de lamaie, vinul rosu, scortisoara si para. Se da in clocot o singura data.
  • 2. -Se ia cimbrul, usturoiul, mixul de ulei, sucul de portocala, mierea si mustarul si se mixeaza pana se ingroasa.
  • 3. -Ceapa si ardeiul se taie julien, rosiile cherry se taie in jumatate, mixul de salata se rupe.
  • 4. Modalitate de prezentare: -Se amesteca legumele si mixul de salata cu sosul vinegreta. Se aseaza pe farfurie in forma unei piramide, apoi se rade branza Roquefort de jur inprejur. Para in vin se taie felii si se aseaza deasupra.

Paste cu ricotta și dovlecei

 

Ingrediente

2 linguri ulei de măsline
1 șalotă, tocată fin
4 dovlecei, tăiați pe jumătate și feliați fin
3 căței de usturoi, tocați fin
300g din pastele preferate
1 legătură mică de busuioc, tocat (se păstrează câteva fire întregi, pentru decor)
coaja rasă de la 1 lămâie
50g de parmezan, ras, plus extra pentru servire
50g semințe de pin, prăjite
250g de ricotta

Mod de preparare

  • 1. Se încinge uleiul într-o tigaie mare. Se sotează șalota și dovleceii opt minute, până se înmoaie. Când încep să capete culoare, se adaugă usturoiul și se mai lasă două minute.
  • 2. Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet. Se scurg bine, dar se păstrează deoparte puțină apă. Se amestecă pastele cu dovleceii și cu busuiocul, coaja rasă de lămâie, parmezanul și semințele de pin. Se asezonează, se presară bucățele de ricotta și se amestecă ușor. Se servește cu parmezan presărat. Se decorează cu frunze întregi de busuioc.
  • 3. V.N. per porție: 511 kilocalorii, 23g proteine, 27g grăsimi, 8g grăsimi saturate, 43g carbohidrați, 2g fibre, 5g zahăr, 0,5g sare
 

Salată de spanac cu bacon și fasole albă

 

Ingrediente

12 felii de bacon
4 linguri oțet de sherry
500g de ardei copți din borcan, scurși și feliați
800g de fasole albă din conservă, scursă și clătită
150g de spanac tânăr

Mod de preparare

  • 1. Se încinge o tigaie și se prăjește fără ulei baconul, timp de două minute pe fiecare parte, până devine crocant. Apoi se așază pe un prosop de hârtie. Se păstrează în tigaie grăsimea lăsată de bacon, căreia i se adaugă oțetul. După câteva secunde, se adaugă ardeii și fasolea. Se asezonează și se încălzesc bine. Se amestecă spanacul, fasolea, ardeii și baconul, apoi se stropesc cu dressingul dorit.
  • 2. V.N. per porție: 300 kilocalorii, 21g proteine, 15g grăsimi, 5g grăsimi saturate, 19g carbohidrați, 8g fibre, 1g zahăr, 2,1g sare
 

Tăieței japonezi cu dressing de susan

 Ingrediente

200g de tăieței soba
100g de mazăre proaspătă tânără, cu păstăile tăiate pe jumătate
1 ardei gras roșu, curățat de cotor și feliat subțire
½ castravete, feliat subțire cu economul (decojitorul de cartofi)
2 lingurițe semințe de susan, prăjite

PENTRU DRESSING
2 linguri de tahini (pastă de susan)
2 linguri sos de soia
2 linguri oțet de orez
1 lingură de zahăr

Mod de preparare

  • 1. Mai întâi se face dressingul. Se amestecă pasta de susan cu două linguri de apă, apoi se adaugă sosul de soia, oțetul de orez și zahărul. Se lasă deoparte.
  • 2. Se fierb tăiețeii conform instrucțiunilor de pe pachet, apoi se scurg și se clătesc bine sub jet de apă rece. Se împarte cantitatea de tăieței în două boluri. Peste ei se presară ardeiul, mazărea și castravetele. Chiar înainte de servire, se adaugă dressingul și semințele de susan prăjite.
  • 3. V.N. per porție: 474 kilocalorii, 16g proteine, 21g grăsimi, 3g grăsimi saturate, 55g carbohidrați, 7g fibre, 24g zahăr, 2,9g sare

Ton la grătar cu roșii coapte

 

Ingrediente

ulei de măsline, pentru uns
4 linguri de oțet balsamic
250g de roșii cherry, pe vrej
2 medalioane de ton (150g fiecare)
frunze de salată, pentru servit

Mod de preparare

  • 1. Încinge cuptorul la 200ºC. Amestecă 2 linguri ulei de măsline cu oțetul balsamic și asezonează. Pune roșiile într-o tavă și toarnă sosul obținut peste ele. Dă-le la cuptor 15 minute. Între timp, încinge o tigaie-grill. Asezonează și unge cu ulei bucățile de ton, apoi frige-le câte 2 minute pe fiecare parte. Servește peștele împreună cu roșiile, frunze de salată și sosul de oțet balsamic.
  • 2. V.N. per porție: 350 kilocalorii, 37g proteine, 9,1g carbohidrați, 18,6g grăsimi, 3,1g grăsimi saturate, 1,7g fibre, 0,23g sare
 

Salată de vinete și brânză de capră cu dressing de ardei iute și mentă

 

Ingrediente

2 vinete
1 lingură ulei de măsline extravirgin
2 bucăți de lipie sau pită
175g de roșii cherry, tăiate în jumătate sau în sferturi
4 mâini mari de salată
2 șalote, feliate subțire
50g brânză maturată de capră
PENTRU DRESSINGUL DE ARDEI IUTE CU MENTĂ
3 linguri de oțet balsamic
2 linguri ulei de măsline extravirgin
1 mână mare frunze de mentă, tocate fin
1 ardei iute roșu, curățat de semințe și tocat mărunt
1 șalotă, tocată fin

Mod de preparare

  • 1. Încinge cuptorul la 200°C. Taie vinetele în cuburi de 3cm. Stropește-le cu ulei de măsline și asezonează-le. Aranjează-le într-o tavă și dă-le la cuptor 25 minute sau până se rumenesc.
  • 2. Rupe pâinea în bucăți. Așază-le într-o altă tavă. Când vinetele sunt aproape făcute, dă la cuptor și tava cu pâine, lăsând-o 8 minute.
  • 3. Pentru dressing, amestecă toate ingredientele într-un bol mic, cu sare și piper. Toarnă o treime din dressing peste vinete și păstrează restul pentru a-l turna peste salată. Așază roșiile, frunzele de salată, șalotele, vinetele și bucățile crocante de pâine pe un platou mare. Stropește totul cu dressingul pus deoparte și presară deasupra brânza de capră.
 

Pastilla cu confit de rață

 

Ingrediente

puțină grăsime de la confit (vezi mai jos)
1 ceapă, tocată mărunt
1 baton de scorțișoară
1 mână fire de pătrunjel, coriandru și cimbru, legate împreună, plus 1 mână de pătrunjel și coriandru, tocate
4 pulpe confit de rață, șterse de grăsimea în exces (intră pe goodfood.ro pentru a afla rețeta)
3 ouă, plus 2 gălbenușuri
2 linguri de zahăr pudră
1 lingură de scorțișoară măcinată
50g de migdale măcinate
50g de unt, topit
200g foi de placintă

Mod de preparare

  • 1. Încinge o cratiță mare din fontă și adaugă grăsimea. Călește ușor ceapa 5 minute, până se înmoaie. Adaugă batonul de scorțișoară, firele de ierburi legate și rața. Agită bine cratița.
  • 2. Adaugă suficientă apă pentru a acoperi carnea. Adu la punctul de fierbere, acoperă cratița cu un capac și las-o pe foc 20 minute. Scoate pulpele pe o farfurie și aruncă ierburile și batonul de scorțișoară. Dă din nou lichidul în clocot și lasă-l să fiarbă până scade la jumătate. Bate ouăle cu gălbenușurile, apoi cu jumătate din cantitățile de zahăr pudră și de scorțișoară măcinată. Ia cratița de pe foc, adaugă compoziția de ou și amestecă energic pentru a împiedica prinderea de pereții recipientului. Pune-o din nou pe foc, la cea mai mică intensitate posibilă, și continuă să amesteci, până sosul se îngroașă și capătă consistența unei creme. Ai grijă să nu lași sosul prea mult pe foc pentru că există riscul să se taie. Încorporează migdalele și lasă totul să se răcească.
  • 3. Rupe în bucăți carnea de rață, aruncând pielea și oasele. Pune-o în sos, adaugă pătrunjelul și coriandrul tocate și asezonează din abundență.
  • 4. Încinge cuptorul la 200°C. Unge cu unt topit o formă de tort cu diametrul de 23cm și bază detașabilă. Așază foile de plăcintă în formă, ungându-le pe fiecare cu puțin unt topit. Foile de plăcintă trebuie să depășească suficient marginile tăvii pentru a putea împături în ele umplutura de carne. Pune umplutura, împăturește foile și unge suprafața cu unt. Dă tava la cuptor 30 de minute, până când exteriorul devine auriu, iar miezul este copt. Scoate plăcinta din cuptor și las-o să se răcească puțin înainte de a o așeza pe un platou. Înainte de a servi, presară deasupra zahărul pudră și scorțișoara rămase.
 
 

Salată de pui cu tarhon și bacon

 

Ingrediente

2 felii de bacon mai slab, prăjite
100g de mazăre proaspătă sau decongelată
1 avocado mare, tăiat cubulețe
100g friptură de pui la cuptor, ruptă în bucăți
1 tulpină de țelină Apio, feliată subțire, cu frunzele puse deoparte
2 lingurițe de tarhon, tocat
5 cepe verzi, feliate subțire
PENTRU DRESSING
2 linguri ulei de măsline extravirgin
2 linguri de oțet balsamic sau oțet din vin alb
1 lingură de muștar Dijon
un praf de zahăr

Mod de preparare

  • 1. Încinge o tigaie nonaderentă la foc mediu spre mare, până devine extrem de fierbinte. Pune baconul în ea și rumenește-l. Scoate-l și lasă-l să se scurgă pe un șervet de hârtie până devine atât de crocant, încât poate fi fărâmițat ușor.
  • 2. Pentru dressing, amestecă toate ingredientele într-un bol cu un praf de sare. Opărește mazărea 30 de secunde în apă sărată clocotindă. Strecoar-o și trece-o printr-un jet de apă rece timp de câteva minute. 3 Într-un bol mare, pune avocado, puiul, feliile și frunzele de țelină, tarhonul, ceapa verde, mazărea și baconul. Toarnă dressingul peste salată și amestecă ușor.
 

Friptură de vită cu sos chimichurri

Ingrediente

1 legătură mică de pătrunjel, tocat grosier
½ linguriță de oregano, proaspăt sau uscat
2 căței de usturoi
1 șalotă, tocată
½ linguriță fulgi de chilli
2 ½ linguri ulei de măsline
zeama de la ½ lămâie
2 lingurițe oțet de vin roșu
2 antricoate de vită de 125g
cartofi prăjiți și salată, pentru servit

Mod de preparare

  • 1. Pentru chimichurri, se mixează într-un robot de bucătărie pătrunjelul, oregano, usturoiul, șalota și fulgii de chilli sau se toacă fin de mână. Se adaugă două linguri de ulei de măsline, zeama de lămâie, oțetul și se asezonează. Se amestecă bine cu ajutorul robotului.
  • 2. Se folosește uleiul rămas pentru a unge bucățile de carne. Se asezonează puțin și se pun pe o tigaie-grătar sau o tigaie încinsă. Se frig două-trei minute pe fiecare parte sau până sunt făcute cum îți plac. Se lasă deoparte câteva minute, apoi se servesc cu sosul aromat, alături de cartofi prăjiți și salată.
  • 3. V.N. per porție: 303 kilocalorii, 30g proteine, 20g grăsimi, 5g grăsimi saturate, 1g carbohidrați, 1g fibre, 1g zahăr, 0,3g sare

Fajita de vită

Ingrediente

4 cotlete de vită, fără os, aproximativ 250g fiecare
8 lipii tortilla, plus garniturile prezentate, pentru servire
150ml de smântână

PENTRU MARINATĂ
zeama de la 6 limes
2 linguri ulei de măsline
4 căței de usturoi, zdrobiți
2 lingurițe de oregano uscat
4 lingurițe de chimion măcinat
2 lingurițe de piper negru măcinat
1 legătură mică de coriandru, tocat fin

Mod de preparare

  • 1. Se amestecă ingredientele pentru marinadă într-un bol. Se adaugă carnea de vită și se lasă la marinat peste noapte sau cel puțin o oră, la frigider.
  • 2. Se încinge grătarul și se frig bucățile de carne trei minute pe fiecare parte (dacă îți plac să fie în sânge) sau mai mult. Se lasă să se odihnească cinci minute, apoi se taie în fâșii groase.
  • 3. Pentru fajitas, se încălzesc lipiile tortilla pe grătar. Apoi se ung cu sosul de fasole neagră, se pun câteva bucăți de carne, legume sotate, salată mexicană, guacamole și puțină smântână. Se rulează și se servesc alături de un pahar de Michelada.
  • 4. V.N. per porție: 543 kilocalorii, 54g proteine, 35g grăsimi, 16g grăsimi saturate, 3g carbohidrați, 0g fibre, 2g zahăr, 0,3g sare

Mușchi de vită cu salată de fasole verde și ulei de trufe

.

Ingrediente

1 lingură ulei de floarea-soarelui
2 bucăți mușchi de vită, de 175g fiecare
PENTRU SALATĂ
100g de fasole verde cu păstăi subțiri
50g de rucola
parmezan feliat foarte subțire cu economul (decojitorul de legume)
PENTRU DRESSING
1 lingură de oțet balsamic
2 linguri ulei de măsline
1 lingură ulei de trufe
sare

Mod de preparare

  • 1. Se încălzește cuptorul la treapta cea mai mică – la cele mai multe cuptoare asta înseamnă în jur de 110° C/gaz ¼. Se încinge uleiul într-o tigaie și se prăjesc bucățile de carne câte un minut pe fiecare parte, până se rumenesc. Se transferă într-o tavă și se dau la cuptor minimum 30 de minute pentru o friptură în sânge, încă cinci minute dacă o preferi pătrunsă mediu și încă 10 minute dacă o dorești bine făcută (un termometru pentru carne este foarte util). Se întoarce carnea pe cealaltă parte după ce a trecut jumătate din timp.
  • 2. În timp ce se coace friptura, se opărește fasolea în apă fiartă cu sare timp de patru minute. Se scurge, se face șoc termic sub jet de apă rece sau în apă cu gheață (astfel își va păstra culoarea vie și textura crocantă), apoi se scurge din nou. Se amestecă toate ingredientele pentru dressing și se lasă deoparte.
  • 3. Se taie fiecare bucată de carne în cinci sau șase felii groase. Se amestecă fasolea și rucola cu jumătate din cantitatea de dressing. Acum poți face montajul în farfurie.
  • 4. V.N. per porție: 536 kilocalorii, 42g proteine, 39g grăsimi, 12g grăsimi saturate, 4g carbohidrați, 2g fibre, 3g zahăr, 0,4g sare

Plăcintă de vită și mazăre mentolată

Ingrediente

1 ceapă, tocată
350g de morcovi, tocați
3 tulpini de țelină Apio, tocate
1 lingură ulei de măsline
500g carne slabă de vită, tocată
2 linguri pastă de tomate
1 lingură de sos Worcestershire
350ml supă de vită
1 ou, bătut ușor
375g aluat de foitaj, tăiat în patru sau lăsat întreg, în funcție de dimensiunea vasului folosit
350g de mazăre proaspătă sau congelată
1 mână de mentă, tocată

Mod de preparare

  • 1. Se sotează ceapa, morcovii și țelina în uleiul încins, într-o tigaie mare, până se înmoaie. Se adaugă carnea tocată, se mărește temperatura și se lasă pe foc încă cinci minute, până când se rumenește. Se toarnă pasta de roșii, sosul Worcestershire și supa de vită. Se fierb 5 minute până când se îngroașă puțin. Se lasă la răcit 10 minute.
  • 2. Se încinge cuptorul la 200° C/gaz 6. Se așază compoziția cu ajutorul unei linguri în patru vase mici pentru plăcinte sau într-un vas mare. Se ung cu ou marginile vaselor, se așază aluatul de plăcintă și se taie potrivit marginilor. Se presează cu ajutorul unei furculițe și se unge aluatul cu restul de ou. Se face o mică scobitură în mijlocul plăcintei și se coace 25-30 de minute, până când aluatul este auriu și umflat.
  • 3. Între timp, se fierbe mazărea în apă clocotită, apoi se scurge și se pasează împreună cu menta. Se servesc plăcintele cu garnitura de mazăre alături.
  • 4. V.N. per porție: 731 kilocalorii, 10g proteine, 39g grăsimi, 17g grăsimi saturate, 51g carbohidrați, 8g fibre, 14g zahăr, 1,6g sare

Salată cu friptură de vită și dressing de hrean

Ingrediente

250g vrăbioară de vită (mânzat)
1 lingură de sos Worcestershire
ulei de măsline pentru uns
6 tulpini de țelină Apio, feliate fin (se păstrează frunzele)
200g de roșii de mai multe feluri (rotunde, prunișoare, cherry și cherry galbene)
PENTRU DRESSING
1 lingură de sos Worcestershire
1 lingură ulei de măsline
1 linguriță pastă de hrean
1 linguriță oțet de vin roșu
1 linguriță pastă de tomate

Mod de preparare

  • 1. Se stropește carnea de vită cu sosul Worcestershire, apoi cu ulei și se asezonează. Se lasă la marinat.
  • 2. Se amestecă într-un bol ingredientele pentru salată. Se împart cantitățile de țelină Apio și roșii pe două farfurii. Se încinge un grătar și se frige carnea două-trei minute pe fiecare parte (depinde de cât de groasă este bucata de carne). Se ia de pe foc și se lasă la odihnit, acoperită cu folie de aluminiu, timp de cinci minute.
  • 3. Se feliază friptura în fâșii subțiri și se adaugă peste salată. Se servește cu dressingul și cu frunzele de țelină Apio presărate.
  • 4. V.N. per porție: 305 kilocalorii, 30g proteine, 18g grăsimi, 6g grăsimi saturate, 6g carbohidrați, 3g fibre, 6g zahăr, 0,8g sare

marți, 6 august 2013

Penne cu roșii cherry, spanac, ricotta și pesto

 

Ingrediente

2 linguri ulei de măsline
3 căței de usturoi, tocați
1 linguriță fulgi de ardei iute
2 conserve de roșii de 400g
500g de penne
200g de spanac, tocat grosier
4 linguri de ricotta
4 linguri de pesto
parmezan, pentru servit (opțional)

Mod de preparare

  • 1. Încinge uleiul într-o cratiță, adaugă usturoiul și sotează-l până devine auriu. Adaugă fulgii de ardei iute și roșiile, asezonează bine și lasă sosul să fiarbă 15 minute, până când scade și se îngroașă.
  • 2. Între timp, pregătește pastele conform instrucțiunilor de pe pachet și adaugă spanacul în ultimele 2 minute. Scurge-le bine și adaugă-le peste sos, apoi împarte în 4 boluri. Servește cu ricotta, pesto și fâșii de parmezan, după preferință.
  • 3. V.N. per porție: 641 kilocalorii, 24g proteine, 17g grăsimi, 2g grăsimi saturate, 99g carbohidrați, 7g fibre, 9g zahăr, 0,4g sare
 

Paste cu ton și broccoli la cuptor

 

Ingrediente

2x185g de ton în ulei, de la conservă, scurs bine; se păstrează 1 lingură de ulei
2x400g de roșii tocate, de la conservă
350g paste de diverse forme, uscate
300g de broccoli, desfăcut în buchețele
200g de cremă de brânză
100g de brânză cheddar, dată prin răzătoarea mică
25g de pesmet
salată, pentru servit (opțional)

Mod de preparare

  • 1. e încinge uleiul păstrat de la conservele de ton într-o tigaie mare. Se răstoarnă în tigaie roșiile cu 200ml de apă și se lasă la fiert ușor cât timp se fierb pastele, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se adaugă broccoli în oala cu paste (în ultimele 3 minute de fierbere), apoi se scurg ingredientele și se păstrează o parte din apa de la fiert.
  • 2. Se încinge grilul. Se adaugă brânza în sosul de roșii și se amestecă până se topește, apoi se combină cu pastele, broccoli și tonul scurs. Se condimentează cu sare și piper.
  • 3. Se răstoarnă amestecul într-un vas termorezistent și se presară brânza cheddar și pesmetul. Se dă sub gril cam patru-șase minute, până prinde o culoare aurie.
 
 

Paste carbonara cu broccoli și cârnați


Ingrediente

1 lingură ulei de măsline
carnea scoasă din 8 cârnați de porc, făcută chifteluțe
3 ouă
50g de parmezan, ras, plus extra pentru servire
300g de spaghete
1 căpățână de broccoli, ruptă în buchețele
2 căței de usturoi

Mod de preparare

  • 1. Într-o cratiță mare, se încinge uleiul și se prăjesc chifteluțele până se rumenesc. Pentru ca acestea să nu se ardă, se întorc des pe toate părțile. Între timp, se amestecă ouăle cu parmezanul și se asezonează.
  • 2. Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj. Se adaugă broccoli peste paste, în ultimele trei minute, apoi se scurge totul, dar se păstrează o cană din apa fiartă.
  • 3. Se pune usturoiul peste chifteluțe și se mai lasă pe foc câteva minute, cu grijă ca să nu se ardă. Se dă la o parte cratița de pe foc.
  • 4. Se pun pastele și broccoli în cratiță peste chifteluțe, apoi se toarnă amestecul de ou. Se amestecă toate ingredientele unu-două minute. Căldura pastelor va „găti" sosul, iar, dacă acesta este prea gros, se diluează cu puțină apă fierbinte rămasă. Se servesc pastele în patru boluri.
  • 5. V.N. per porție: 634 kilocalorii, 32g proteine, 29g grăsimi, 10g grăsimi saturate, 60g carbohidrați, 8g fibre, 6g zahăr, 1,8g sare

Paste cu ricotta și dovlecei

 

Ingrediente

2 linguri ulei de măsline
1 șalotă, tocată fin
4 dovlecei, tăiați pe jumătate și feliați fin
3 căței de usturoi, tocați fin
300g din pastele preferate
1 legătură mică de busuioc, tocat (se păstrează câteva fire întregi, pentru decor)
coaja rasă de la 1 lămâie
50g de parmezan, ras, plus extra pentru servire
50g semințe de pin, prăjite
250g de ricotta

Mod de preparare

  • 1. Se încinge uleiul într-o tigaie mare. Se sotează șalota și dovleceii opt minute, până se înmoaie. Când încep să capete culoare, se adaugă usturoiul și se mai lasă două minute.
  • 2. Se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet. Se scurg bine, dar se păstrează deoparte puțină apă. Se amestecă pastele cu dovleceii și cu busuiocul, coaja rasă de lămâie, parmezanul și semințele de pin. Se asezonează, se presară bucățele de ricotta și se amestecă ușor. Se servește cu parmezan presărat. Se decorează cu frunze întregi de busuioc.
  • 3. V.N. per porție: 511 kilocalorii, 23g proteine, 27g grăsimi, 8g grăsimi saturate, 43g carbohidrați, 2g fibre, 5g zahăr, 0,5g sare
 

Fondante cu ciocolată și arahide, cu firimituri de ciocolată și cireșe

Ingrediente

50g de unt moale, plus unt topit pentru uns tava
pudră de cacao, pentru presărat deasupra
85g unt de arahide 
175g de zahăr
1 linguriță extract de vanilie
4 ouă mari
85g de făină
300g de ciocolată neagră, ruptă în bucăți și topită
1 borcan mare compot de cireșe 
6 cupe înghețată de vanilie, pentru servit
6 cireșe cu codiță, pentru servit
PENTRU FIRIMITURI
1 chec de ciocolată gata preparat (fără glazură), de aproximativ 250g

Mod de preparare

  • 1. Prepară întâi firimiturile. Încinge cuptorul la 180°C. Taie în felii subțiri checul de ciocolată și așază-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dă tava la cuptor 30 minute, întorcând feliile de chec pe cealaltă parte la jumătatea timpului de coacere, până devin crocante la suprafață. Răstoarnă-le în robotul de bucătărie și fărâmițează-le până încep să semene cu pesmetul. Se pot păstra până la o săptămână într-un vas închis etanș.
  • 2. Pregătește fondantele începând prin a unge 6 forme de brioșe individuale cu unt topit. Lasă-le să se răcească 1 minut, apoi unge-le din nou. Pune o lingură de cacao într-una și scutur-o pentru a tapeta tot interiorul, apoi răstoarnă restul în următoarea formă și bate fundul celei dintâi pentru a înlătura cantitatea în exces. Procedează la fel cu toate formele.
  • 3. Amestecă untul moale, untul de arahide, zahărul și vanilia până obții un amestec cremos, apoi încorporează ouăle, urmate de făină. Amestecând încontinuu, adaugă ciocolata topită și împarte compoziția în formele de brioșe. Lasă-le la rece până la 24 de ore.
  • 4. Pentru a le servi, încinge cuptorul la 200°C. Coace fondantele 10-12 minute – suprafața trebuie să se întărească, dar când împungi miezul cu o scobitoare, trebuie să-l simți moale. Așază o cantitate mică de firimituri pe fiecare farfurie și pune deasupra câte o cireașă; ca alternativă, poți așeza pământul într-o găletușă sau într-un mic ghiveci. Adaugă o lingură de compot de cireșe pe fiecare farfurie și pune deasupra o cupă de înghețată de vanilie. La final, răstoarnă cu grijă fondantele de ciocolată – ar trebui să iasă ușor din forme. Servește desertul imediat.

Tartă cu cireșe

Ingrediente

75g făină amestecată cu ¼ linguriță praf de copt, plus extra pentru tapetat
375g aluat dulce de tartă (vezi rețeta pe goodfood.ro)
140g de unt moale
140g de zahăr
2 ouă mari
75g de migdale măcinate
175g mix de fructe uscate
50g de cireșe confiate, tăiate în jumătate
coaja rasă și zeama de la 1 portocală
1 linguriță de condimente pentru ștrudel cu mere
1 linguriță de scorțișoară măcinată
6 linguri gem de cireșe
350g de marțipan, ½ tăiat în cubulețe, ½ transformat în 11 bile mici
50g de zahăr pudră, pentru decor
25g fulgi de migdale prăjiți

Mod de preparare

  • 1. Pe o suprafață de lucru presărată cu făină, întinde aluatul până capătă grosimea unei monede. Ridică-l pe sucitor și așază-l pe fundul unei tăvi dreptunghiulare (20x30cm) de tartă, lăsând marginile să atârne peste tavă. Dă-l la rece minimum 30 de minute.
  • 2. Încinge cuptorul la 200°C. Tapetează aluatul cu hârtie de copt, apoi umple tava cu boabe de fasole. Coace „în orb" 15 minute, înlătură bilele și hârtia de copt, apoi dă tava din nou la cuptor, timp de 10 minute, până când aluatul începe să devină auriu și capătă consistență de biscuit. Lasă-l să se răcească.
  • 3. Micșorează intensitatea cuptorului la 170°C. Într-un bol, omogenizează untul și zahărul. Adaugă ouăle pe rând, amestecând bine cu telul între timp. Încorporează făina, migdalele, fructele uscate, cireșele, jumătate din coaja rasă de portocală și condimentele. Întinde gemul pe blatul de tartă, apoi presară deasupra cubulețele de marțipan. Toarnă peste ele compoziția preparată anterior, uniformizând-o cu ajutorul unei spatule. Dă tarta la cuptor 35 de minute, până crește și devine aurie. Las-o să se răcească în tavă.
  • 4. Dacă vrei să rumenești vârfurile bilelor de marțipan, pornește grillul cuptorului. Pune bilele într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și așaz-o sub grill 1-2 minute până devin aurii – fii cu ochii pe ele, se pot arde ușor. Lasă-le să se răcească. Pentru a prepara glazura, amestecă zahărul pudră cu suficientă zeamă de portocală pentru a obține o glazură groasă și cremoasă. Stropește tarta cu ea, aranjează bilele de marțipan prăjit, presară fulgii de migdale și restul de coajă rasă de portocală. Taie în pătrate pentru a servi. Se poate păstră până la 5 zile într-un vas de plastic închis etanș.

Plăcintă de cartofi copți cu pui, șuncă și praz

Ingrediente

2 linguri ulei de măsline
400g piept de pui, tăiat în bucăți mici
140g de șuncă tăiată în felii groase, apoi tocate grosier
aproximativ 450g de cartofi copți rămași în frigider, cei mari tăiați pe jumătate
2 fire de praz, curățați și tăiați felii
1 lingură cu vârf de făină, plus extra pentru presărat
200ml de vin alb
400ml supă de pui
3 linguri cu vârf de smântână foarte grasă
375g de aluat pentru tartă
ou bătut, pentru uns

Mod de preparare

  • 1. Se încinge jumătate din cantitatea de ulei într-o tigaie întinsă și se rumenește puiul cam 5 minute. Se răstoarnă într-o formă termorezistentă cu laturile de 22x28cm, apoi se presară în strat uniform șunca și cartofii copți. Se încinge uleiul rămas și se înmoaie prazul cam 5 minute, apoi se adaugă făina și se amestecă aproximativ 1 minut.
  • 2. Se toarnă vinul și supa în tigaie. Se aduce la punctul de fierbere și, amestecând continuu, se fierbe la foc iute până ajunge la consistența unui sos gros. Se ia de pe foc, se adaugă smântâna, sare și piper și se amestecă. Se toarnă peste umplutura de plăcintă și se lasă la răcit.
  • 3. Se întind aluatul și se taie o fâșie mică pentru decorații (după preferințe). Se întinde restul de aluat astfel încât să se acopere vasul și se așază peste umplutură. Se folosește o furculiță și se presează aluatul peste marginile vasului. Se face o găurică în mijloc, apoi se acoperă bine cu folie alimentară. Se congelează cel mult trei luni. Pentru cele mai bune rezultate, se decongelează la temperatura camerei opt ore.
  • 4. Se încinge cuptorul la 200° C/ gaz 6. Se unge plăcinta cu ou bătut (având grijă să nu se acopere gaura prin care se va elibera aburul). Se coace 30-40 de minute, până ce devine aurie și se pătrunde bine de căldură.
  • 5. V.N. per porție: 956 kilocalorii, 46g proteine, 82g carbohidrați, 50g grăsimi, 19g grăsimi saturate, 5g fibre, 6g zahăr, 2,31g sare

Pui crocant cu parmezan

Ingrediente

1 albuș
5 linguri de parmezan
4 piepți de pui, fără piele și dezosați
400g de cartofi, tăiați cuburi
140g de mazăre congelată
frunze de spanac
1 lingură oțet de vin alb
2 linguri ulei de măsline

Mod de preparare

  • 1. Se încinge grillul la treapta de mijloc și se tapetează o tavă cu folie de aluminiu. Se bate albușul cu un pic de sare și de piper. Se dă parmezanul pe răzătoarea mică. Se dau piepții de pui mai întâi prin albuș, apoi prin parmezan. Se coc sub grill 10-12 minute și se întorc o singură dată pe partea cealaltă, până prind o culoare maronie.
  • 2. Între timp, se fierb cartofii 10 minute și se adaugă mazărea congelată în ultimele 3 minute. Se scurg. Se amestecă cu frunzele de spanac, oțetul, uleiul de măsline și se asezonează. Se împarte amestecul pe patru farfurii, apoi se servește cu puiul.
  • 3. V.N. PER PORȚIE: 339 kilocalorii, 42g proteine, 11g grăsimi, 3g grăsimi saturate, 20g carbohidrați, 3g fibre, 3g zahăr, 0,53g sare
  • 4. Poți înlocui parmezanul cu brânză de oaie maturată (de Horezu) sau cu brânză pentru paste (se găsește la pungă, gata rasă; nu-i rea deloc și, în plus, te poți mândri că susții brandurile românești).

Salată grecească de pui și quinoa

Ingrediente

225g de quinoa
25g de unt
1 ardei iute roșu, fără semințe și tocat fin
1 cățel de usturoi, zdrobit
400g fileuri mici de pui
1½ lingură ulei de măsline extravirgin
300g de roșii, tocate grosier
1 mână de măsline kalamata, fără sâmburi
1 ceapă roșie, tocată fin
100g de brânză feta, fărâmițată
1 legătură mică de mentă, tocată
zeama și coaja rasă de la ½ lâmâie

Mod de preparare

  • 1. Se fierbe quinoa conform instrucțiunilor de pe pachet, apoi se clătește în apă rece și se scurge bine.
  • 2. Între timp, se amestecă untul cu ardeiul și usturoiul formându-se o pastă. Se acoperă bine fileurile de pui cu două linguri de ulei de măsline și se asezonează. Se încinge o tigaie-grătar și se frig bucățile de pui trei-patru minute pe fiecare parte. Se mută totul pe un platou, se stropește cu untul aromat și se lasă deoparte.
  • 3. Se pun într-un bol roșiile, măslinele, ceapa și brânza feta. Se adaugă quinoa și uleiul de măsline rămas, coaja și zeama de lămâie. Se asezonează bine și se servește cu bucățile de pui aromate.
  • 4. V.N. per porție: 473 kilocalorii, 37g proteine, 20g grăsimi, 8g grăsimi saturate, 35g carbohidrați, 2g fibre, 8g zahăr, 1,4g sare

Salată de pui fript și porumb

Ingrediente

4 piepți mici de pui 
2 căței de usturoi, zdrobiți
1 lingură de boia 
zeama de la 1 lămâie
2 linguri ulei de măsline
2 știuleți de porumb
4 inimi de salată, tăiate 
pe lungime în sferturi
½ castravete, tocat cubulețe

Mod de preparare

  • 1. Se taie piepții de pui pe lungime în jumătăți astfel încât să rămână opt bucăți. Se amestecă usturoiul cu boiaua, zeama de lămâie și o lingură de ulei. Apoi se toarnă peste carnea de pui și se asezonează. Se lasă la marinat cel puțin 15 minute.
  • 2. Se încinge o tigaie-grătar și se unge cu jumătate din cantitatea de ulei rămasă. Se frige puiul trei-patru minute pe fiecare parte, până se pătrunde. Se unge tigaia cu restul de ulei și se frig știuleții de porumb, timp de cinci minute, întorcându-i de câteva ori pentru a se coace uniform. Apoi se taie boabele de pe știulete cu un cuțit.
  • 3. Se amestecă salata și castravetele cu porumbul și cu puiul. Se stropește totul cu dressingul preferat și se servește.
  • 4. V.N. per porție: 236 kilocalorii, 28g proteine, 8g grăsimi, 1g grăsimi saturate, 12g carbohidrați, 3g fibre, 4g zahăr, 0,2g sare

Pui în crustă condimentată și salată asiatică

Ingrediente

4 piepți de pui dezosați și fără piele
2 linguri ulei de susan
câte 1 linguriță fulgi de chilli, semințe de chimion și piper Sichuan 
(se găsește la raionul de produse internaționale din supermarketuri)
3 linguri de zahăr brun
3 linguri sos de soia
zeama de la 1 lămâie, plus felii de lămâie pentru servire
½ varză mică, feliată fin
1 ceapă roșie, feliată
1 ardei chilli, fără semințe și tocat 
1 legătură mică de coriandru, pentru servire
sare

Mod de preparare

  • 1. Se crestează fiecare piept de pui pe lungime (fără a tăia complet) și se deschide ca o carte. Se acoperă cu folie alimentară și se aplatizează cu sucitorul sau cu bătătorul de șnițele. Apoi se stropește carnea cu două lingurițe de ulei de susan.
  • 2. Se zdrobesc în mojar fulgii de chilli, semințele de chimion și piperul, dar amestecul nu trebuie să fie foarte fin. Se asezonează carnea de pui cu sare și amestecul de condimente și se lasă la frigider.
  • 3. Într-un bol, se amestecă restul de ulei de susan, sosul de soia și zeama de lămâie. Se pun varza, ceapa și ardeiul chilli într-un bol mai mare. Se toarnă peste ele jumătate din cantitatea de dressing și se amestecă bine. Dressingul rămas se folosește ca sos pentru înmuiat bucățile de pui.
  • 4. Se încing cuptorul pe funcția grill. Se așază puiul într-o tavă tapetată cu folie de aluminiu și se dă sub grill trei-patru minute pe fiecare parte, până se pătrunde. Se servește alături de salată, felii de lămâie, coriandru presărat și boluri mici cu sos.
  • 5. V.N. per porție: 280 kilocalorii, 33g proteine, 7g grăsimi, 1g grăsimi saturate, 22g carbohidrați, 3g fibre, 22g zahăr, 2,3g sare